Demo image
Imagine
Demo image Demo image
Demo image
Demo image Demo image

Hristos a înviat!

  • sâmbătă, 14 aprilie 2012
  • tinerii glimboca
  • I
    Şi-au tremurat stăpânii lumii
    La glasul blândului profet
    Şi-un duşman au văzut în fiul
    Dulgherului din Nazareth!

    El n-a venit să răzvrătească
    Nu vrea pieirea nimănui.
    Desculţ, pe jos, colinda lumea
    Şi mulţi hulesc în urma lui.

    Şi mulţi cu pietre îl alungă
    Şi râd de el ca de-un smintit:
    Iisus zâmbeşte tuturora
    Atotputernic şi smerit!

    El orbilor le dă lumină,
    Şi muţilor le dă cuvânt,
    Pe cei infirmi îi întăreşte,
    Pe morţi îi scoală din mormânt.

    Şi tuturor de o potrivă
    Împarte darul lui ceresc,
    Şi celor care cred într-însul,
    Şi celor ce-l batjocoresc.

    Urască-l cei fără de lege …
    Ce-i pasă lui de ura lor?
    El a venit s-aducă pacea
    Şi înfrăţirea tuturor.

    Din toată lumea asupriţii
    În jurul lui s-au grămădit
    Şi-n vijeliile de patimi
    La glasul lui au amuţit.

    “Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă,
    Iertaţi pe cei ce vă lovesc,
    Iubiţi pe cei ce-n contra voastră
    Cu vrăjmăşie se pornesc ...”


    II
    Cât bine, câtă fericire,
    Şi câtă dragoste-ai adus!
    Şi oamenii drept răsplătire
    Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus.

    Au râs şi te-au scuipat în faţă
    Din spini cununa ţi-au făcut,
    Şi în deşarta lor trufie
    Stăpâni desupră-ţi s-au crezut …

    Aduceţi piatra cea mai mare
    Mormântul să-i acoperiţi,
    Chemaţi sutaşii cei mai ageri,
    Şi străji de noapte rânduiţi …


    III
    S-au veselit necredincioşii
    C-au pus luminii stăvilar,
    Dar ea s-a întărit în focul
    Durerilor de la Calvar.

    Şi valurile-i neoprite
    Peste pământ se împânzesc,
    Ducând dreptate şi iubire
    Şi pace-n neamul omenesc.

    Voi toţi ce-aţi plâns în întuneric
    Şi nimeni nu v-a mângâiat,
    Din lunga voastră-ngenunchere
    Sculaţi … Hristos a Înviat!


    (Turcoman Andreii)

    0 comentarii:

    Trimiteți un comentariu